Hipotiroidia si sarcina

Hipotiroidia si sarcina Hipotiroidia este o afectiune endocrina caracterizata prin scaderea sintezei de hormoni tiroidieni. In sarcina, dezvoltarea si maturizarea normala a creierului bebelusului este determinata, in mare parte, de functionarea normala a glandei tiroide.

Absenta congenitala a tiroidei (copii se nasc fara tiroida) determina intarzieri esentiale in cresterea si dezvoltarea neurologica, tocmai de aceea rolul hormonilor tiroidieni inca din viata intrauterina, este determinant. Iata de ce este foarte important sa vorbim despre modul in care hipotiroidia mamei poate afecta dezvoltare intrauterina a bebelusului.

Hormonii tiroidieni (T3 si T4) sunt secretati direct de tiroida, iar TSH-ul este hormonul secretat de hipofiza (centrul de comanda suprem al sistemului endocrin), care controleaza sinteza tiroidiana de T3 si T4.

"Pornind de la semnele tipice clinice, endocrinologul solicita o serie de analize hormonale. Astfel, in cazul hipotiroidei primare, cand exista o afectiune a glandei, scade nivelul de T3 si T4, iar TSH-ul creste, incercand sa stimuleze prin multiple mecanisme productia de hormoni tiroidieni. In concluzie, in cazul diagnisticarii cu hipotiroidia primara, TSH-ul creste, in timp ce in cazul hipotiroidei secundare sau tertiare, tiroida este integra, doar centrii de comanda hipofizari si hipotalamici fiind afectati", Dr. Camelia Valentina Cimpoesu, medic specialist Endocrinologie

Tiroida fatului incepe sa produca proprii hormoni tiroidieni abia din saptamanile 10-12, ceea ce inseamna ca in primul trimestru necesarul de hormoni tiroidieni al bebelusului este acoperit aproape in exclusivitate de catre mama. Abia din trimestrul al doilea tiroida fatului incepe sa sintetizeze proprii hormoni, insuficient insa pana in trimestrul al treilea, astfel ca mama continua sa asigure concentratiile necesare.

Hipotiroidia materna se asociaza frecvent cu un grad de retard mental al copilului, direct proportional cu nivelul deficitului din timpul sarcinii. Studiile arata ca acesti copii pot pierde aproximativ 7-8 puncte de IQ.

Important este ca exact din momentul in care o femeie decide ca doreste o sarcina, ar fi bine sa exploreze functia tiroidiana, astfel incat daca e necesar, tratamentul sa fie inceput cat mai precoce. Cu atat mai mult cu cat nu rareori problemele tiroidiene si in special cele autoimune pot intarzia momentul mult asteptat prin disfunctie ovulatorie.

Cum se poate trata?

Hipotiroidismul la gravide trebuie tratat cu substituenti hormonali, cu mentiunea faptului ca necesarul de hormoni poate sa creasca incepand cu saptamana a 8-a de sarcina. Medicatia indicata in acest caz este thyroxina, administrata sub supraveghere endocrinologica. Se pare ca inceperea tratamentului chiar si in trimestrul doi de sarcina poate impiedica afectarea neurologica a fatului.

In cazul femeilor diagnosticate anterior sarcinii cu hipotiroidie si care se afla sub medicatie este indicata continuarea tratamentului, pe toata durata sarcinii, aceleasi proceduri fiind valabile si pe parcursul alaptatului. Mai mult decat atat, deseori este necesara o crestere a dozelor sub supraveghere medicala.

Analizele necesare depistarii hipotiroidiei, indicate femeilor ce doresc o sarcina sau sunt deja insarcinate sunt TSH, FT4, FT3, ATPO (anticorpi antitiroperoxidaza). In cazul celor care se suspecteaza sau se confirma hipertiroidismul se dozeaza in plus TRAB (anticorpi antireceptor TSH).




Fii prima care comentează


Alte articole TopFeminin

  • Machiajul semi-permanent
    Machiajul semi-permanent

    Machiajul semi-permanent a fost prezentat pentru prima data esteticienelor la Congresul revistei Les Nouvelles Esthetiques, de

  • Un bronz frumos, fara arsuri
    Un bronz frumos, fara arsuri

    Atunci cand alegeti sa va petreceti vacanta la mare, este bine sa stiti din timp cum

  • Cum sa-l faci un indragostit incurabil
    Cum sa-l faci un indragostit incurabil

    Cum sa-l faci un indragostit incurabil, un sclav fara scapare? Trebuie doar sa strecori in discutia

  • Lolita Lempicka
    Lolita Lempicka Lolita Lempicka - Pink Musk
    Revigorant, cu note de lemn nobil, un parfum oriental
  • Aquaterapia
    Aquaterapia Aquaterapia presupune pe langa hidratarea, catifelarea si netezirea pielii si un efect de relaxare a corpului
  • Lash Maxxx de la Rimmel London
    Lash Maxxx de la Rimmel London O premiera de la maestrul in mascara. Rimmel London, inventatorul primului mascara prezinta acum un aplicator