Gene false

Daca vrei sa-ti aplici gene false trebuie sa stii cateva trucuri pentru ca rezultatul sa fie unul spectaculos. Genele false iti vor amplifica privirea si de aceea sunt potrivite pentru evenimentele speciale, completand foarte bine machiajul de seara.
Primul pas este alegerea tipului si a culorii genelor. Alege-le pe cele cat mai apropiate de culoarea parului tau. Daca vrei insa un machiaj smokey-eyes genele negre sunt cele mai potrivite fie ca esti blonda, bruneta sau roscata. Tipul genelor false (individuale sau banda) se alege in functie de cum anume vrei sa fie rezultatul final. Pentru mai multa naturalete opteaza pentru genele individuale pe care le vei aplica doar la coltul ochilor, iar pentru un look indraznet genele banda sunt mult mai potrivite. Daca genele false ti se par prea lungi poti sa le mai tai. Pentru a fi cat mai apropiate de forma celor naturale incearca sa le tai la lungimi diferite, lasandu-le tot timpul mai lungi la coltul ochiului.
Pentru un efect reusit ai nevoie de produse de calitate. Atunci cand cumperi genele nu uita ca ele vin impreuna cu lipiciul pentru gene false, iar daca lipiciul nu este unul bun atunci esecul e garantat.
Pasul urmator este pregatirea inainte de aplicarea propriu-zisa. Mai intai demachiaza foarte bine zona ochilor, dupa care foloseste aparatul pentru intors gene. Pentru un efect mai bun incalzeste-l usor deasupra aburilor. Ai grija ca metalul sa nu se incinga foarte tare!
Daca optezi pentru genele individuale atunci va trebui sa ai la indemana o penseta. Mai intai pune cateva picaturi de lipici pe o suprafata dura (de exemplu pe capacul de la un fard pe care nu il mai folosesti). Cu ajutorul pensetei prinde fiecare geana falsa, aplica putin lipici la radacina si aseaza-o pe pleoapa cat mai aproape de genele naturale.
Pentru genele banda va trebui sa aplici mai intai adezivul pe pleoapa intr-un strat subtire chiar la baza genelor. Nu folosi niciodata degetul ci o pensula foarte subtire. Lasa-l putin sa se usuce dupa care lipeste genele false. Ai grija ca rezultatul final sa fie unul cat mai natural!
Inainte de a aplica machiajul trebuie sa le lasi sa se usuce cateva minute.
Pentru a le indeparta foloseste un demachiant special pentru ochi. Aplica cu degetele demachiantul pe gene si lasa-l sa actioneze putin. Cand sunt bine inmuiate genele false ar trebui sa se desprinda foarte usor.