Vedetele sustin campania 'Sansa la viata, sansa la noi amintiri'

Vedetele sustin campania `Sansa la viata, sansa la noi amintiri` Vedetele susţin a treia ediţie a campaniei “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri” pentru ajutorarea copiilor prematuri. Pe site-ul www.sansalaviata.ro sunt cele mai frumoase amintiri din copilăria celor care astăzi au devenit celebri.

Andreea Răducan, Alina Sorescu, Călin Goia, George Ivaşcu, Medeea Marinescu şi Monica Davidescu vorbesc despre visurile pe care le aveau în copilărie şi care s-au transformat în viaţa pe care ei o consideră un dar preţios. Vedetele noastre îi încurajează pe copii să viseze, iar pe cei mari să le ofere micuţilor “şansa la noi amintiri”.

„Nu am avut timp să visez la prea multe când eram mică, pentru că deja m-am trezit în sala de gimnastică. La vârsta pe care o aveam atunci, 4 ani, a fost cel mai frumos mod în care am putut să mă joc şi să-mi consum energia. Când antrenamentele au devenit mai dure, mă gândeam că atunci cand voi fi mare o să mă fac antrenoare. Mi se părea totuşi mai simplu să dau indicaţii copiilor, decât să execut elementele din gimnastică. Să le repet şi să le tot repet până ajungeam să le învăţ. Destinul a făcut ca performanţa să o obţin ca sportivă şi nu ca antrenoare, iar acum nici nu pot să spun că mai sunt aşa dornică să intru în sală şi să antrenez. Cel puţin pentru un moment. Oricum nu cred ca aş fi avut atâta imaginaţie şi aşa mult curaj încă să visez tot ce am trăit datorită sportului de performanţă”, declară Andreea Răducan.

„Nici nu ştiu dacă visul m-a ales pe mine sau eu pe el... Cert este că de când mă ştiu sunt pe scenă. Cred că mă număr printre puţinii norocoşi care au avut ocazia să-şi cultive harul încă de la o vârstă fragedă. Îmi amintesc şi acum cu plăcere de turneele cu Ioan Luchian Mihalea şi grupul Mini-Song, de primul premiu câştigat la un concurs de muzică, de prima transmisie în direct, de primul autograf pe care l-am acordat, de primul album lansat... Păstrez cu sfinţenie aproape toate înregistrările emisiunilor la care am luat parte, le am la bunica mea şi de fiecare dată când o vizitez le revăd şi mă întorc în timp; un timp trecut, prezent şi viitor...”, spune Alina Sorescu.

Călin Goia de la Voltaj îşi aminteşte: “Când eram mic, la fel ca şi acum, eram plin de energie... şi-mi plăcea să fac o groază de lucruri... şi aşa am ţinut-o până pe la 20 de ani, când drumul meu a luat-o spre muzică... la fel de bine putea s-o ia spre sport sau economie... visam să ajung fotbalist, artist, doctor, politist... nici acum nu m-am oprit din visat... şi cred că nici unul dintre noi nu ar trebui să o facă”.

“Întotdeauna mi-a plăcut să visez şi mi-am imaginat că depăşind lumea reală orice mi-am dorit se putea transforma în concret reinventând o lume mai bună decât aceea în care trăiam. Visul meu devenit din fericire realitate a fost uniunea mea cu jocul în toate formele lui de manifestare. Sunt foarte fericit de faptul că provin dintr-o familie care nu a avut nici o legătură cu teatrul şi nici condiţia financiară care să mă propulseze cumva în această lume. Familia mea este o familie cu foarte mult umor şi multă energie - bunicii mele i se spune “săgeata albastră”. Toate acestea mi s-au dăruit mie cu foarte multă iubire. De unde teatru? Tocmai din acel moment, din copilarie, când toată lumea te întreabă: “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Eu mă gândeam că, dacă m-aş face arhitect, le-aş face alor mei o casă, dacă m-aş face doctor, aş avea grijă de sănătatea lor… Până într-o seară, când m-am întrebat dacă n-aş putea oare să le fac pe toate. Mi-am dat seama că cea mai frumoasă profesie este actoria. Iarăşi ceva foarte interesant este că mie nu mi-au plăcut niciodată jucăriile, ci jocurile. În copilărie spălam vasele cu atâta spor, pentru că, în lumea mea, eu nu spălam vasele, eram un medic chirurg, care opera. Fiecare farfurie era un pacient cu o afecţiune, iar eu, cu ajutorul apei şi al detergentului, le vindecam miraculos. In unele zile eram acel arhitect celebru de imaginatia caruia depindea infatisarea lumii, iar in toate aceste zile eram de fapt Actorul care-şi îndeplinea toate visele. Visele chiar pot deveni realitate!”, conchide George Ivaşcu.

Medeea Marinescu spune: “Toţi copiii visează. E o formă de a se juca, de a percepe şi recompune o realitate de cele mai multe ori plictisitoare. Aşa că se visează prinţi şi prinţese, stăpâni peste o lume unde toate animalele vorbesc, se luptă cu cei răi, întruchipaţi tot de ei, reuşesc să zboare sau să se teleporteze, şi câte şi mai câte. Am avut şi eu o grămadă de vise de genul asta. Dar cel pe care l-am ales să-l povestesc e unul nespectaculos, dar e cel mai valoros, pentru ca proiectându-mă în acest vis, într-o bună zi m-am trezit că-l trăiesc de-adevăratelea. Îmi imaginam o casă mare, cu grădina plină de flori, o dezordine de nedescris din cauza sutelor de jucării împrăştiate pretutindeni, vacarmul de nedescris ale copiiilor jucându-se de-a hoţii şi vardiştii, genunchi juliţi, chiote de bucurie, frenezia jocului, mama (adică eu) încercând să-şi domolească fiul ce alearga prins de febra jocului, tatăl zâmbind complice fiului, toata energia descătuşată a fiului meu înconjurat de liota de prieteni şi parteneri de joacă. De un an şi ceva acest vis a început să prindă contur. Acela de a fi mama, de a avea propria familie. Şi, sincer, am început să iubesc şi dezordinea... înseamnă Viaţă”.

Cutia magica a Monicăi Davidescu: „Copilăria mea înseamnă, veri cu cer înstelat, cu zile călduroase, cu ploi repezi de vară, cu munca în gospodărie pe lângă animale sau la grădini cu strâns de fân, şi cules de fructe. Înseamna ierni cu zăpada albă care nu se topea cu una cu două, cu nămeţi mari cât gardul, cu poteci înguste făcute pe uliţele satului cât să poată trece două persoana una pe lângă alta, dar şi cu derdeluş abrupt pe care te pierdeai ziua întreagă. Înseamnă toamne cu un colorit feeric şi primăveri noroioase, dar parfumate şi pline de verdeaţă. În tot acest timp atracţia cea mai mare o avea asupra mea,,cutia magiga’’. Aşa numeam eu televizorul şi difuzorul, singurele aparate care faceau conexiunea cu lumea mare. Îmi doream să fiu şi eu un suflet din,, cutia magiga’’, să spun vorbe pline de tâlc şi de înţelepciune ca cei de acolo, să îi fac pe oameni să râdă sau să plângă, să cânt, să joc, să dansez ca cei mai buni pe care îi auzeam sau îi vedeam în diverse emisiuni sau filme. Era visul meu ascuns, iar jocul cel mai păcătos pe care îl adoram şi îl jucam singură în faţa oglinzii, era să imit ceea ce vedeam sau auzeam la,,cutia magică’’, imaginându-mă cea mai mare stea între artişti. Nu am crezut că visul de artist poate fi realizat de mine, copilul dintr-un sătuc mic, care nu mergea la oraş decât o dată pe an, când pleca pentru trei zile în vacanţă la matuşa, dar ştiam că dacă am să învăţ mai bine decât toţi ceilalţi, dacă am să profit de latura autodidactă pe care mi-am impus-o, am să găsesc cândva o portiţă spre realizarea visului. Portiţa s-a deschis la 19 ani, când mă consideram déjà adult şi tot ce am învăţat la şcoală sau din celelalte cărţi citite s-a dovedit de mare folos în viaţă. Am devenit artist, acum fac parte din cei care trăiesc o altă viaţă în,,cutia magică’’. Mulţumesc soartei pentru ce mi-a scris şi tenacităţii cu care mi-am urmat visul învăţând, citind şi sperând. Visul s-a realizat şi continuă să se desfăşoare în viaţa mea reală”.

Pe site-ul www.sansalaviata.ro oricine poate afla cum poate ajuta copiii prematuri, cum le poate da o şansă la viaţă. Site-ul oferă informaţii detaliate despre prematuritate şi compliaţiile ei, precum şi date privind desfăşurarea campaniei “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri”.




Fii prima care comentează


Alte articole TopFeminin