Epilarea definitiva cu laser

Epilarea definitiva cu laser Pilozitatea excesiva este o problema majora pentru multe persoane, atat femei cat si barbati. Poate fi intalnita la persoanele sanatoase, dar si la cei cu tulburari hormonale (in afectiuni cum ar fi ovare polichistice, hirsutism, hiperplazie congenitala suprarenala, sindrom Cushing). Mai poate fi intalnita in cazul efectelor secundare medicamentoase (steroizi, L-tiroxina, minoxidil, fenitoin) poate fi cauza ereditatii sau imbatranirii fiziologice.

Cunoastem cu totii modalitatile de indepartare a parului nedorit si stim cat sunt de dureroase, temporare, iar cateodata cu efecte secundare nedorite. Cu siguranta ati incercat multe din aceste metode, cum ar fi epilarea cu ceara, cu epilatorul, creme epilatoare, indepartarea cu lama si stiti ce rezultate de scurta durata au, ce incomod si ce des trebuie folosita lama si cum parul devine mai ferm dupa folosirea acesteia. Trebuie mentionat de asemenea si ca aceste metode temporare (epilarea cu ceara, cremele epilatoare) nu sunt deloc ieftine si trebuie repetate frecvent.

Reducerea permanenta a pilozitatii cu laserul este o optiune de ultima ora bazata pe studii clinice, fiind un tratament nedureros, rapid si cu rezultate remarcabile.

Trebuie stiut ca un rezultat realist se apropie de 85- 95% in indepartarea permanenta a parului nedorit, acest rezultat depinzand in mare masura de grosimea firului de par, de cantitatea de pigment din acesta, precum si de tipul de piele si de zona anatomic ape care se efectueaza epilarea.

Epilarea cu laser functioneaza pe principiul fototermolizei selective: proprietatea melaninei (continuta in firul de par) de a absorbi energia luminoasa convertita in caldura, proces ce are ca rezultat distrugerea foliculului pilos si a celulelor raspunzatoare de regenerarea acestuia, fara insa a tinti tesuturile inconjuratoare.

Pacientul ideal candidat la epilare definitiva cu laser este cel cu firul de par negru si o piele deschisa la culoare. Insa laserul este indicat special si pentru pacientii cu piele inchisa la culoare, sau care nu au un contrast suficient intre firul de par si piele.

Tratamentele cu laser sunt putin dureroase, rapide, mai sigure si mai putin agresive pentru tegument, avand o rata mai mica de complicatii.

Firul de par are un ciclu de evolutie cu 3 faze: anagena, catagena si telogena, foliculii nefiind sinconi in aceeasi faza. Laserul actioneaza doar pe acei foliculi care sunt in faza de cerstere efectiva, si anume in faza anagena. Din acest motiv tratamentul definitiv de epilare se face in mai multe sedinte (4-6 sedinte), numar ce difera in functie de grosimea si pigmentul firului de par, culoarea pielii, frecventa tratamentelor, zona pe care se face tratamentul si nu in ultimul rand de calitatea aparatului si de asemenea de experienta operatorului. Sedintele sunt spatiate in timp, in functie de zona de epilat deoarece ciclul de crestere a firului de par este diferit de la o zona la alta.

Firele odata distruse, inactivate, nu mai cresc, insa in zona tratata vor apare alte fire de par, si anume cele care au fost inactive in momentul tratamentului. Pentru a le trata si pe acestea sunt necesare sedinte suplimentare.

Pentru obtinerea unui rezultat optim, cel putin 4 saptamani inainte de tratament si pe toata durata acestuia, parul din zona ce urmeaza a fi tratata nu trebuie indepartat printr-un procedeu ce smulge firul de par (ceara, aparat de epilat, penseta) deoarece laserul nu ar mai avea pe ce sa actioneze. Se recomanda indepartarea acestuia doar cu lama sau cu crema epilatoare. De asemenea esential este ca pacientul sa nu se expuna la soare sau la aparate cu ultraviolete si creme autobronzante timp de 4- 6 saptamani inainte de tratament si pe toata durata acestuia pentru a nu aparea arsuri sau hiper /hipopigmentari temporare la folosirea energiilor prea mari pe o piele recent expusa solar.

Pielea tratata este fotosensibila o perioada de timp dupa tratament. Folosirea unei creme cu protectie solara cu SPF 50 sau mai mare este indicata.

Complicatiile sunt rare, dar posibile. Efectele secundare pot include roseata temporara si un efect usor de arsura asemanatoare celei solare, acestea putand dura pana la 3 zile. Pot aparea schimbari de pigmentatie incluzand hipopigmentarea (decolorarea pielii) sau hiperpigmentatie (colorarea) pielii care dureaza 1-6 luni sau mai mult, pistruii pot disparea temporar sau permanent de pe zona tratata.

Alte riscuri potentiale sunt: prurit (mancarimi), durere, arsuri, foliculita, cicatrici, edem si neatingerea rezultatului dorit. In orice caz, efectele secundare nedorite sunt rare si daca apar sunt temporare.





Fii prima care comentează


Alte articole TopFeminin

  • Efectele benefice ale papadiei
    Efectele benefice ale papadiei

    Papadia este un izvor de vitamine (A, B, C, si D), proteine, glucide, dar si tanin,

  • Candidoza
    Candidoza Candidoza este o boala cauzata de ciuperca Candida albicans. Candidozele se pot localiza pe piele si
  • 6 semne sigure că partenerul te minte
    6 semne sigure că partenerul te minte Ți se întâmplă tot mai des să ai dubii atunci când vine vorba de sinceritatea partenerului
  • Premiile Oscar
    Premiile Oscar

    Cea de-a 79-a editie a decernarii mult ravnitelor premii ale Academiei Americane de Film- Premiile Oscar, a avut

  • Pensule pentru machiaj
    Pensule pentru machiaj

    Pentru a arata bine si a avea un machiaj impecabil, aveti nevoie de pensule pentru machiaj,

  • Rochii de ocazie
    Rochii de ocazie Alegeti rochii de ocazie care sa va reprezinte stilul si in care sa va simtiti bine.